1 O! de ai fi fratele meu, care a supt la ţîţele mamei mele! Cînd te-aş întîlni în uliţă, te-aş săruta, şi nimeni nu m'ar ţinea de rău. 2 Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele; ea m'ar învăţa să-ţi dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele. 3 Mîna lui cea stîngă să fie supt capul meu, şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! - 4 Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea. - 5 Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei şi zicînd: ,,Te-am trezit supt măr; acolo te -a născut mamă-ta, acolo te -a născut şi te -a făcut ea.`` - 6 Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului. 7 Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi rîurile n'ar putea s'o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n'ar avea de cît dispreţ. 8 Avem o soră micuţă, care n'are încă ţîţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua cînd îi vor veni peţitorii? 9 Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar dacă este uşă, o vom închide cu o scîndură de cedru. - 10 Eu sînt un zid, şi ţîţele mele sînt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace. 11 Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat -o unor păzitori; şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint. 12 Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie celor ce păzesc rodul! - 13 Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să -l aud! - 14 Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne