124
(O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) De n'ar fi fost Domnul de partea noastră, -să spună Israel acum! - de n'ar fi fost Domnul de partea noastră, cînd s'au ridicat oamenii împotriva noastră, ne-ar fi înghiţit de vii, cînd li s'a aprins mînia împotriva noastră; ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut rîurile peste sufletul nostru; ar fi trecut peste sufletul nostru valurile năpraznice. Binecuvîntat să fie Domnul, care nu ne -a dat pradă dinţilor lor! Sufletul ne -a scăpat ca pasărea din laţul păsărarului; laţul s'a rupt, şi noi am scăpat. Ajutorul nostru este în Numele Domnului, care a făcut cerurile şi pămîntul.